Gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell a anunțat că-și va muta sediul central din Olanda în Marea Britanie și va renunța la listarea duală, ceea ce ar urma să-i permită să crească remunerația investitorilor.
Royal Dutch Shell a acceptat să-și vândă, pentru $9,5 miliarde, toate activele pe care le deține în bazinul Permian, unul dintre cele mai bogate în petrol și gaze naturale din SUA, către ConocoPhillips. Shell a justificat vânzarea prin faptul că se va concentra pe investițiile în energie regenerabilă
Un tribunal olandez a decis, într-un proces de referință, că Royal Dutch Shell trebuie să își reducă emisiile de carbon cu 45% până în 2030, de la nivelul din 2019, reducerea fiind mult mai mare față de obiectivul actual al companiei, de 20%, transmite CNBC.
Gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell a raportat, pentru 2020, o scădere de 71% a profitului ajustat, în condițiile în care restricții impuse de autorități ca răspuns la pandemia de Covid-19 au lovit puternic companiile din domeniul petrolului și gazelor.
Gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell va desființa până la 9.000 de locuri de muncă până în 2022, în contextul planului de reducere a costurilor anuale cu circa 2,5 miliarde de dolari.
Royal Dutch Shell lucrează la un plan de reducere a costurilor de producție a petrolului și gazelor cu 40%, pentru a-și reforma activitățile și a se concentra mai mult pe energie regenerabilă și pe piețele energiei, au declarat surse citate de Reuters.
Gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell a redus dividendele pentru prima oară de la cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul în care pandemia de Covid 19 pune presiune pe rezultatele financiare.
Royal Dutch Shell își vinde majoritatea concesiunilor la perimetrele de nisipuri petrolifere din Canada rivalului Canadian Natural Resources, în schimbul a 7,25 miliarde de dolari, a anunțat joi grupul petrolier anglo-olandez. Tranzacția este structurată în două etape și face parte din strategia de reorganizare a activităților grupului, prin care Shell vrea să renunțe la active în valoare de 30 miliarde de dolari.
Vârful exploatărilor petroliere va fi atins abia după ce cererea ce țiței va scădea, iar acest moment va fi în 5-15 ani, spune Simon Henry, CFO la Royal Dutch Shell.
Acțiunile europene au închis în scădere joi, după trei ședințe consecutive de creșteri modeste, influențate de rezultatele financiare dezamăgitoare raportate de unele companii, dar și de incertitudinile din piețe, care persistă în urma votului pro-Brexit.